La tot ce, doamnă, ne arăți afară,
deși ochii greu lăuntru-or să-l cunoască,
sper tihna să-și găsească
a gândurilor mele felurime;
dar poate-i mai amară
gândirea care intră-n profunzime…
Dacă ascunzi cruzime
sub milă – o himeră
prin ochi frumoși trimisă spre mâhnire,
acum din adâncime
arată ce se speră
de la aparență de iubire!
Iar dacă în privire
ai altceva decât e-n piept, nu-mi pasă;
mă bucur de-o femeie-atât: frumoasă.
Sensul versurilor
Piesa explorează deziluzia resimțită în fața unei iubiri care se dovedește a fi doar o aparență. Vorbitorul își exprimă scepticismul față de frumusețea exterioară, suspectând că aceasta ascunde o cruzime interioară. În final, alege să se bucure de aparența frumuseții, chiar dacă aceasta nu reflectă adevărul.