Când într-o doamnă-o parte scânteiază
în timp ce-urât e restul,
eu să iubesc tot lestul
pentru a părții strălucite oază?
Vrea parte ace-apelează
(în inimi mohorâtă)
mereu la rațiune
să iert iubind eroarea fără vină.
Amor vorbind cu groază
de partea ei urâtă,
înverșunat îmi spune
că logica-i de țara lui străină…
dar cerul vrea ca sufletu-mi să țină
la ce displace, și nu-n van… Văzutul
se-nvață-n timp să-ndrepte rău-făcutul.
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul dintre atracția față de frumusețe și acceptarea imperfecțiunilor. Se pune întrebarea dacă iubirea ar trebui să se concentreze doar pe aspectele pozitive sau să îmbrățișeze și defectele, argumentând în favoarea unei iubiri care transcende logica și acceptă întregul.