Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere.
şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere.
şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine.
şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire profundă și tăcută, legată de destin și marcată de suferință. Explorează paradoxul unei iubiri atât de puternice încât poate fi distrusă de supărare, sugerând fragilitatea emoțiilor umane chiar și în cele mai intense legături.