La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a modului în care trecutul, chiar și stins, continuă să ne influențeze. Metafora stelei stinse, dar încă vizibilă, este folosită pentru a ilustra cum amintirile și sentimentele pierdute persistă în conștiința noastră.