Din Berlin la Postdam merge
Drum de fier, precum se știe,
Dară nu se știe încă
C-am luat bilet de-a trie.
C-am plecat de dimineață
Cu un taler și doi groși..
Și de gât cu blonda Milly,
Cu ochi albaștri, buze roșii.
Zice Brahma, tata Brahma,
Cum că lumea asta nu e
Decât arderea-unei jertfe
Într-o vecinică cățuie.
Am aprins și eu luleaua
Și jertfesc lui tata Brahma,
Lângă mine-un șip cu Kummel
Și-o bucată de pastramă.
Zice Brahma, tata Brahma,
Cum că omul e-o maimuță,
Am umăr de maimuțoi,
Milly-nsă de pisicuță.
Și mă urc în tren cu grabă,
Cu o foame de balaur,
Între dinți o pipă lungă,
Subsuori pe Schopenhauer.
Și-acum șuieră mașina,
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kummel mă invită,
Milly-mi râde. – Ce-mi mai pasă!.
Sensul versurilor
Un călător se îndreaptă spre Postdam, bucurându-se de plăcerile simple ale vieții: o femeie dragă, tutun, băutură și reflecții filozofice. El ignoră grijile și se lasă purtat de moment.