Leg câinii războiului,
Am lanţuri la mâini,
M-adulmecă-n noapte
Peste zăpada dintâi.
Pe buza ciuntită-a speranţelor
Mai am un singur cuvânt,
Din limba pierdut-a izvoarelor
Rămâne un strop pe pământ.
Leg roata trudită-a olarului
De buze, de lacrimi, de mâini,
Peste dulceaţa tăciunilor,
Peste zăpada din pâini.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și pierdere, folosind imagini puternice din natură și metafore legate de limbaj și amintiri. Vorbește despre fragilitatea speranței și despre rămășițele unui trecut pierdut, sugerând o conexiune profundă cu natura și cu un timp demult apus.