Foaie verde, foi ca nucul,
I-auzi cum mai cântă cucul
De răsună tot Bănucul,
Până-n răsărit de soare
Mi-am luat coasa la spinare
Și pornii spre Dealul Mare,
Urcai dealu-ncet, încet
Până sus la Păltinet
Și-apoi am pornit-o iară
Până sus spre Scărișoară.
Am văzut turma de oi
Când mă uitam spre zăvoi,
Le păzea un ciobănaș
Și cânta din fluieraș,
Și cânta așa cu foc
C-am stat, m-am oprit în loc,
Am stat și m-am odihnit
Și la urmă am pornit.
Și iar verde foi de nuc,
M-am jurat să fiu haiduc,
Să-mi aleg un cal porumb
Să mă duc, să mă tot duc
Ca să intru-n codrul mare
La brâu cu șapte pistoale,
M-aș tot duce-n haiducie
Ca să scap de sărăcie,
Să le iau de la bogați,
Să le dau și la săraci.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o zi în natură, cu un cioban cântând la fluier și amintiri despre haiduci. Naratorul își exprimă dorința de a deveni haiduc pentru a scăpa de sărăcie și a ajuta pe cei nevoiași.