Atunci când crezi
Că totul ți se va nărui
Vei crede în speranță
De a iubi moartea liniștită.
Prin scurta ei transformare
Trecând spre ironia sorții
Neștiind că are granițe
Și că vei adormi, dintotdeauna.
Totuși, învață din ziua de ieri
Privind înapoi în miniatură
Și repară-ți greșelile,
Făcându-i o poveste.
Editându-i lucrurile plăcute
Pentru că El ne poate orbi,
Dar nu ne va lua mințile,
Ni le va lăsa ca să gândim,
Cu înțelepciune
În oglinda realității,
În care adesea chipul mi-am scăldat
Și întotdeauna am avut ceva de criticat.
Mai târziu sau mai devreme,
Nicio recompensă a vieții
Nu poate fi mai mare
Decât binecuvântarea celor din jur.
Văzând bunătatea, bunătatea
Părinților de pe pământ
Gândindu-mă la scopul lor adevărat
Ca un val ce se petrece.
Pe covorul sacrificiilor
Enigmă, comedie sau dramă,
Urmărește-ți propriul vis
Și cunoaște adevărata realitate.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre acceptarea vieții cu bune și rele, învățând din greșeli și căutând înțelepciunea. Subliniază importanța de a aprecia binecuvântările și de a urmări propriile vise, în ciuda dificultăților.