Margaret Atwood – O Noapte în Muzeul Regal Din Ontario

Cine m-a-ncuiat
în acest creier de piatră
scornit de mână de om
şi-n care vremuitul
stâlp scrijilat cu totemice embleme
întinde un deget tocit
către domul
de mozaic bizantin.
Pe sub această-mpodobită
tigvă aurie rătăcesc
printre cioburi de zei, printre monede fără luciu,
printre gesturi îmbălsămate
rânduite cronologic,
uitându-mă să văd unde scrie ieşire.
ci în pofida diagramelor
de la fiece colţ, vopsite
în roşu: eşti aici
labirintul mă ţine
învârtindu-mă-n jurul
bufetului, toaletelor,
o serpentină prin marmură
Grecia şi Roma, caii de
bronz ai Chinei.
apoi prin faţa măştilor sculptate, de lemn şi blană
către cinci indieni mulaţi în ghips
care-ntr-o vitrină
stau pâlc lângă-un foc prăfuit.
iar mai încolo, dăm piept cu
un schelet de copil conservat
în aerul pustiu, ghemuit
lângă o oală de lut şi câteva mărgele.
Am ajuns îmi spun destul
de departe să ne oprim aici vă rog
e prea de-ajuns,
dar perversul muzeu, coridor după
coridor, o neghioabă
voce hurducată de-un
buton apăsat, îşi repetă-amintirile.
şi-s târât pân-la capătul
puterilor minţii, huiet de
ţintirim, şi-s pierdut printre mastodonţi
ori mai departe: o scoică
fosilă, apoi.
mostre de roci
şi minerale, până şi colosalii
colţi descrescând ca
nişte vârfuri de ac în
mormanele de gunoi astral
fluorescent luminate
ale geologiei.