Martori orbi ai unui miracol cu dungi,
grații de soare pentru fulgi.
Unde fugi? Am fost bun doar până-atunci?
Pungi cu vise-mpinse spre exterior,
șertarul din piept devine gol.
Fiindcă lumea a-nceput să simtă
că ceva se schimbă… cineva ne strigă.
Fiindcă am parcurs o cale mult prea mică
ca să înțelegem ce-i dincolo de oglindă.
Fiindcă deocamdată am călcat pe lângă,
tot așteptăm ceva și nu se mai întâmplă.
Fiindcă ne privim ingrat,
avem suflet și cuget dar măsurăm cu rigla.
Fiindcă am uitat cum e să mângâi,
dreapta e umilă fără stânga.
Fiindcă deși la ușă, tot nu intrăm,
nu mai suntem împreună chiar dacă stăm lângă.
Fiindcă minunile nu ne mai încântă,
lumea ne cheamă iar noi ne închidem.
Fiindcă încă ne e frică ea,
poate că-i ultima șansă să schimbăm ceva.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de reflecție asupra pierderii inocenței și a capacității de a ne bucura de minunile vieții. Vorbește despre teama de schimbare și despre oportunitățile pierdute din cauza acestei frici, îndemnând la o transformare interioară.