Fulgi de nea, stele de argint,
Așteptam din cer să cearnă
Pe poteca ce o știu
Troiene să se aștearnă,
Poate-așa al meu bădiță
O să-și uite cărarea
Și măcar pentru o clipă
Bate la fereastra mea.
Hai, Gheorghiță, vino-n casă
Că e cald și ți-o fi bine
Pân’ s-o desprimăvăra
Poți ca să iernezi la mine,
S-or topi troienele,
Ți-oi găsi cărările,
Dar poate nu ți-o fi greu
Să stai cu mine mereu.
Pân-atuncea, măi Gheorghiță,
Ia-mă-n brațe și mă strânge
Să privim pe geam afară
Cum din cer frumos mai ninge,
Prin nămeți să alergăm,
S-aruncăm cu bulgări grei,
Prin zăpadă înotând
În sănii cu zurgălăi.
Sensul versurilor
O tânără își așteaptă iubitul, Gheorghiță, să vină la ea în timpul iernii. Ea își dorește ca el să uite drumul spre casă și să rămână cu ea pentru totdeauna, bucurându-se de frumusețea iernii împreună.