Mă îngropai, mă uitai – şi iată-mă ca pe
scară
De o mie de picioare fără parapet.
Cu rapacitatea anchetatorului şi
copoiului
Toate tainele – visul mi le-a răvăşit
insolent.
Colinele – se părea, au îngheţat destul
de tare, –
Nu credeţi în morţile pasiunilor!
Ager, atent, – ca anchetatorul prin
camera
Inimii – iată-l plimbându-se Morfeu,
iscoditor.
Voi! Adunătura nimicniciilor!
Ce nu scapătă de pe acoperişuri înalte!
De-aţi şti, cum stând întins pe perine,
Te preschimbi şi pluteşti peste poate!.
Te prăbuşeşti! Ca o găoace crăpată –
Viaţa cu povara ei de soţi şi soţii
Ager – ca pilotul peste locuri duşmane
Ce dorm – peste suflet visul îl ştii.
Trupul, care toate uşile şi le-a închis, –
Zadarnic! – deja în lung de vene
nucleele cântă.
Cu exactitatea zbirului şi operatorului
Rănile toate – visul mi le-a răvăşit, le
mai frământă!.
Deschisă e! Nici un plesnet în micul rai
de sub cupolă,
Unde să te ascunzi de propriul ochi
înceţoşat
A profeţie. Duhovnic vândut
Toate tainele – visul mi le-a vânturat!
Sensul versurilor
Piesa explorează modul în care visul dezvăluie secrete și traume ascunse, pătrunzând în profunzimea sufletului. Visul este personificat ca un anchetator care scoate la iveală rănile și adevărurile pe care eul conștient încearcă să le ascundă.