Marcela Benea – Îți Aud Plânsul

Ce faci tu, stafie pistruiată,
tot mai crezi că-n borcanul cu miere
stă la pândă un lup
că, dacă insişti şi-l deschizi,
el va înghiţi puiul de vrabie
al inimii tale?.
Îți aud plânsul
rupându-se noaptea din pat,
aleargă-n taiga
şi-n mina de cărbuni
se scaldă în râul de sudoare
ce izvorăşte din steaua obosită a tatei –
dimineaţa găseşti parii de la poartă
de dorul lui sângerând,
mama duce stânca din faţa casei
pe sufletul ei necăjit,
îţi dă ţie şi celor trei iarba
ce-n ugerul vacii a-nflorit peste noapte,
turtă pe din două cu tărâţe îşi coace,
pune oftatul în traistă
şi pleacă la câmp.
Toată ziulica lupţi:
cu ţipătul tău tai inelul pe care
uliul îl face deasupra cloştii cu pui,
stropeşti bătătura cu lacrimi,
rămase de-aseară,
mături şi scuturi bine aerul curţii
de glasul fioros al balaurului –
după ce aduci apă vie şi flori de liliac,
ieşi în drum
şi te uiţi dacă nu vine Făt-Frumos
să facă odată şi odată dreptate.