Drag mi-e să ies în grădină
Seara când e lună plină,
S-aștept pe neica să vină
Să mă mai țină de mână,
Îl aștept până-l aud
Și la umbră mă ascund
Că vreau să-l văd necăjit
Să creadă că n-am venit.
Când văd că s-a supărat
Ies fuguța și-l împac,
Îl întreb de-a venit de mult,
Mi-l mângâi și mi-l sărut,
Că așa-i dragostea mare
Când e după supărare,
Că așa-i dragostea dulce
Când vezi că neica se duce.
De-ar fi numai lună plină
Să stau cu neica-n grădină
Sub merii cu floricele
Și cu stele printre ele,
Florile le-aș mirosi
Stelele le-aș tot privi,
Pe neicuța l-aș iubi
Și nicicând n-aș mai muri.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a petrece momente romantice într-o grădină sub clar de lună, alături de persoana iubită. Evidențiază farmecul iubirii sincere și bucuria revederii după o mică supărare.
