– Firicel, măi fir de iarbă,
Pe tine cine te-ntreabă
De ți-e greu sau de te doare
Când ești călcat în picioare?
– Bobocel de om în floare,
Mi-e și greu și mă și doare,
Dar mie-așa mi-a fost dat
Să cresc numai supărat.
– Dar eu, firule, de ce
Să-mi înnod lacrimile
După mam-adevărată
De dorul meu supărată?
– Mama ta, copile drag,
Te-așteaptă mereu în prag,
Dar tu puiule-ntârzii
La măicuța ta să vii!
– Chiar de-aș vrea, nu pot s-ajung,
Drumurile mi se strâng,
Dar când o să mă fac mare
Am să scap de supărare,
Atunci singur îmi aleg
Drumul pe care să merg.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unui copil față de mama sa, combinat cu sentimentul de neputință și suferință. Totuși, există și o speranță latentă pentru un viitor mai bun, în care copilul va putea alege singur drumul său.