Când văd floarea de cicoare,
Neică, inimă mă doare,
Că prin florile din văi
Văd, neicuță, ochii tăi,
Când aud vântul pe vale
Parc-aud vorbele tale,
Cât de frumos îmi vorbeai,
Cât de dulce sărutai!
Cicoarea iar a-nflorit,
Tu, neică, n-ai mai venit,
Doar parfumul florilor
Și albastrul ochilor
Doar atât am mai păstrat
Din ce-a fost frumos odat’,
Le-am iubit și le-oi cânta
C-așa e inima mea.
Le-am iubit și le-oi cânta
C-așa e inima mea,
Ce-am iubit nu pot uita,
Ce-am iubit nu pot uita,
Tot ce-i frumos pe pământ
Le iubesc și-am să le cânt
Să știe toată lumea
Cum a fost inima mea,
Eu știam că mă mințeai,
Știam că mă păcăleai,
Dar tu mă mințeai frumos,
Dar erai prea drăgăstos.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de nostalgie și durere după o iubire pierdută. Natura, simbolizată prin floarea de cicoare, devine un memento constant al amintirilor frumoase, dar și al dezamăgirii provocate de minciunile și înșelăciunile fostului iubit.