Foaie verde, fir mărar,
Înjugai boii la car
Și mă dusei la pădure
Să tai lemne c-o secure,
Lăsai boii lângă car
Și vrui să tai un stejar,
Dar el, Doamne, se ruga:
– Omule, nu mă tăia!.
Tu nu-ți mai aduci aminte
De dragostea dinainte
Când veneai la umbra mea
Și te iubeai cu mândra?
Frunza ce-mi cădea de vânt
Ați făcut-o așternut,
Mă miram și eu de voi
Cum vă iubeați amândoi.
Sensul versurilor
Un om merge să taie un stejar, dar acesta îl imploră să nu o facă, amintindu-i de vremurile când venea la umbra lui cu iubita sa. Copacul îi reamintește de dragostea pierdută și de amintirile frumoase create sub umbra sa.
