Munte, munte, brad frumos,
Mai apleacă-ți vârful-n jos
Să mă urc în vârful tău
Să mă uit în satul meu,
Să-mi văd casa și șura,
Copilașii, nevasta
Și pe măiculița mea.
Că de dorul meu de-acasă
Toate crengile se lasă
Și se-apleacă la pământ
Și mă-ntreabă de ce plâng,
Eu plâng tinerețea mea,
M-a ajuns bătrânețea,
M-a ajuns bătrânețea.
Bătrânețe, haine grele,
Ce n-aș da să scap de ele?!
Aș da o turmă de oi
Să întorc anii-napoi.
Dar cine să-ntoarcă anii
Să fiu iar băiatul mamii,
Să fiu iar fetița mamii?!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund de casă și regretul pentru tinerețea pierdută. Persoana își amintește cu drag de familie și de vremurile de odinioară, simțind povara bătrâneții.