Doamne, cum am fost ursită
Să am viața chinuită
Și nu știu ce-o fi cu mine
Parc-aș fi dat foc la lume,
Nopțile-mi trec tot cu greu,
Zilele parcă și mai rău
Și mă gândesc cum mi-o mai fi
De-oi îmbătrâni.
Tot blestemul după lume
Parcă a picat pe mine,
Oricine orice mi-ar spune
Nu-mi găsesc locul niciunde,
Chiar dacă râd și cânt la lume
M-amăgesc și spun că mi-e bine
Dar când noaptea încet se lasă
Dorul greu m-apasă.
Viața și focul mi-l cânt,
Dar tot străină mă simt,
Cât de mare e lumea
Eu nu-mi găsesc liniștea,
Și viața-mi trece fără drag
La fel ca boala fără leac,
Nici nu trăiesc, dar nici nu mor,
Trăiesc tot cu dor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de nefericire și dorință. Vorbește despre o viață chinuită, un sentiment de blestem și incapacitatea de a găsi liniște, chiar și în mijlocul mulțimii.
