Mie mi s-a omorât timpul,
Onorată instanță.
Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura și fruntea.
Dar nici așa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-mașină, zile-bou,
O mulțime de lucruri
Care nu-l interesau.
Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri –
Tristețe, necazuri –
Parcă așa le zicea.
Lovitura de grație i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esență tare.
Iertați-mi expresia,
Dar asta n-a fost viața!
De atunci, iată, am pierdut și jumătate din moarte
Așteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoștința pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o pierdere profundă a sensului vieții și a timpului, cauzată de experiențe traumatizante și de un destin implacabil. Naratorul se plânge de abuzurile suferite de timpul său, personificat și torturat, și își caută dreptatea într-o judecată finală.