Actorii.
Cei mai dezinvolți – actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum știu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice.
Moartea lor pe scenă e atât de naturală,
Încât, pe lângă perfecțiunea ei,
cei de prin cimitire,
Morții adevărați,
Morți tragic, o dată pentru totdeauna,
Parcă mișcă!
Iar noi, cei țepeni într-o singură viață!
Nici măcar pe-asta n-o știm trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în șir,
Penibil și inestetic
Și nu știm unde dracu’ să ne ținem mâinile.
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastul dintre viața teatrală, plină de expresivitate și emoție, și viața reală, adesea rigidă și lipsită de spontaneitate. Actorii, prin arta lor, par să trăiască mai intens decât oamenii obișnuiți, chiar și în moarte.