Maica zicea:
„Lasă, fată, faceți-vă, fată, copii
Să aibă și ei unde se duce, cu cine să vorbească,
Să se joace.
Că eu am fost singură și nu-mi deschidea nimeni ușa,
Să-i spun și eu o durere.
Șase frați am avut și mi-au murit toți,
De câte-o boală, așa.
Se numeau: Enache, Nicolae, Constandin, Constandina, Ioana, Dina..
Să le faceți colac, că le stăpâniți moșia colea.
(Acum să facă ăștia de le-au luat pământul.
Cercelaru și cu Ciupag și cu Balamuc, ăi de mi-au măsurat moșia.).
Maica a avut moșie multă.
– Ei, zice mama, care seamănă acum
C-o poză de-a maicăi, de e pe perete,.
Le-am făcut colac.
Acum nu mai pot să-mi frământ nici mie,
Că nu mai am nici pentru mine putere.
Și baba de la vale (bunica dinspre tată) îi spunea mamei:
– Fată, când ați pune de colaci, Să vă gândiți și la cumnații mei,
O fată Stanca și-un băiat Nicolae. Erau niște copii grași și frumoși Și-au murit pe la 10-12 ani. Erau frați vitregi cu Ion Bălan.
Și mama pe toți i-a ținut minte
Și la toți le-a făcut colac, cât a putut.
Morții noștri mănâncă și ei, odată cu ăi vii,
Și dacă nu le dai colaci de pomană, e ca și când ai
Lăsa niște copii fără pâine.
Se uită și ei cum mănâncă ceilalți
Și așteaptă acolo în grâu, la rădăcina grâului.
Să-ți aduci aminte și de ei,
Că ei au ținut mai ‘nainte pământul și rostul vieții.
Sensul versurilor
Piesa este o rememorare a trecutului, a pierderilor suferite și a importanței tradițiilor, în special a pomenirii morților prin ofrande. Se vorbește despre legătura dintre generații și respectul pentru cei care au deținut pământul înainte.