Adu-ți aminte de viață,
de parcul cu roșii troiene.
Se începea ca un murmur,
cu joc, cu semne.
Adu-ți aminte, odată
spuneai: „voi cânta bucuria! ”
Frunzele-n tremur, sângele
țin mărturia.
Știi, dacă-ți calci legământul
ochii din vis se dezghioacă,
mânjii luminii, în tine
nu se mai joacă.
Pune cuminte urechea
jos lângă talpa pădurii,
și ai s-auzi ca fetița,
hora făpturii.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri din trecut și importanța respectării promisiunilor făcute. Ne îndeamnă să ne reconectăm cu natura și cu bucuria simplă a vieții, amintindu-ne de legămintele pe care le-am făcut.