Știu. Perna ta
Arde ca o roată de tortură
Pe care au umplut-o de cu seară
Călăii somnului nostru
Cu piroane aprinse
La focuri de ruguri;
Însă tu dormi.
Dormi.
Cu toate că te ochesc
– În poziția de „foc” –
Două plutoane de trăgaci
Două plutoane de coșmaruri;
Tu dormi.
Dormi. Iată…
La marginea orizontului
Se întrevăd crăpăturile
Soarelui ce doarme
În zidurile nopții;
Tu dormi.
Dormi,
Și pe străzile orașului
Trec alergând în galop
Coloanele zugravilor
Care, înarmați cu bidinele,
Șterg de pe bolta vieții,
Culoarea sa neagră.
Versiune românească de Menelaos Ludemis
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă interioară cu coșmarurile și greutățile, dar oferă și o rază de speranță. Sugerează că, în ciuda întunericului prezent, zorii vor aduce lumină și o nouă perspectivă, ștergând urmele trecutului.