Nu pot să înseninez cerul nimănui, —
ca asinii sălbatici în pustie
se spulberă cuvintele pe care le spun.
În cearta mea cu el
toată puterea mi-am dezlănțuit-o.
O iau spre răsărit
și nu este acolo,
către apus și nu-l zăresc,
în miazănoapte nu dau de el
în miazăzi nu l-am văzut,
nici în argint, nici în oțel…
Și pretutindenea a fost și n-a fost el.
Cunoștea felul meu, umbletul, mireasma…
starea mea pe loc.
Curate tălpi are amintirea călcând
jghiaburi cu struguri copți la foc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul profund de pierdere și absență a unei persoane dragi. Vorbitorul se simte neputincios și copleșit de dor, căutând în zadar persoana pierdută în toate direcțiile și elementele.