Eu-s o șaradă-n nouă silabe,
Un elefant, o casă masivă,
un pepene hoinărind pe doi cârcei de viță,
o poamă roșie, de fildeș, frumoși căpriori!
Această pâine e dolofană cu bulbucătura ei de drojdie,
Sunt cu zimți banii nou bătuți în punga asta pântecoasă.
Eu-s un drum, o scenă, o vită cu puiul în burtă,
M-am îndopat cu un sac de mere crude,
am urcat în trenul din care nu se mai poate coborî.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de transformare continuă și evoluție prin intermediul unor metafore puternice. Vorbitorul se prezintă sub diverse forme, sugerând o călătorie complexă și inevitabilă către un punct fără întoarcere.