VERS1 Vis de demult, de ce-mi întuneci iarăși gândul,
De ce revii pe neștiute, nopți de-a rândul.
Te furișezi încet și mi-aduci iar în minte,
Seara-aceea de-atunci, ce nu-ncape în cuvinte.
Cu-acel râs argintiu, ce s-a stins când, nu știu
Ce s-a stins când, nu știu.
REFREN: Păreri de rău, sunteți prietenele mele,
Mă însoțiți, în plină zi și nopți cu stele.
Ecoul unui cânt, îl aud prin ape, departe
Cum revine mereu, ca un glas duios, fără moarte,
Deșteptând, amintiri, ale primei iubiri,
Ale primei iubiri.
VERS2 Vis de demult, de ce-am șovăit, odată,
Și-am risipit, o dragoste neîntinată.
Te furișezi încet și mi-aduci iar în minte,
Seara-aceea de-atunci, ce nu-ncape în cuvinte.
Cu-acel râs argintiu, ce s-a stins când, nu știu
Ce s-a stins când, nu știu.
REFREN: Păreri de rău, sunteți prietenele mele,
Mă însoțiți, în plină zi și nopți cu stele.
Ecoul unui cânt, îl aud prin ape, departe
Cum revine mereu, ca un glas duios, fără moarte,
Deșteptând, amintiri, ale primei iubiri,
Ale primei iubiri.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund pentru o iubire pierdută și rememorarea constantă a trecutului. Naratorul este bântuit de amintiri și de întrebarea "ce-ar fi fost dacă?", trăind cu ecoul unei iubiri care nu mai există.