Street – Letal

Simt cum miros cadavrele, o să putrezești
Dar ei nu sunt morți, eu îi trezesc
Primul demon ce-ajunge-n top
Venin de șarpe e lichidul ce-mi curge-n corp
Stop, lasă-l c****e
Versul meu e cel mai flămând lup deghizat în oaie
Sunt un mare deranj
Când nu scriu hip-hop-ul cade și arde-n sevraj
Schimbare de plan, o să distrug
Tot ce-mi propun, prizonier în ochi și triunghi
După ce îmi termin strofa și rup
Las underground-ul strigând „om la pământ”
Mă joc cu orice cuvânt, tu tremuri
Pică rima pe beat ca replica de cutremur
Intru în negativ și ies acoperit în sânge
Toți mă privesc de parcă am omorât un înger.
Toți oponenții îi încolțesc
Levitez aproape de soare scuip foc și îl topesc
Am vocea atât de puternică când înregistrez
Se aude ecoul prin toată planeta când șoptesc
Obosești când eu propulsez
Un potop de strofe, te strofoci și te sufoci sub vers
Cât de prost rulezi tot nu vezi
Ori tu crezi că ești curat-cristal, amice poluez
Toți zic, recit toxic
Stric prin distors, imprecis
Când strig agit morții
În fața porții iadului stau
Diavolul se uită printre gard cu teamă că-l sar
Din norul ce mă urmărește plouă rece
Sunt primul și ultimul dintr-o nouă specie
Reformulez scrisu, dereglez, configurez
Și-mplantez cipuri în cerebel.
Stilu meu este letal
Drept ilegal
Direct bizar
În stare să-ți taie și mărul lui Adam
Dacă vrei să scapi de mine
Ai nevoie de o armă, un cuțit, un preot, poate și un tanc cu tine
Deci cine-i băiatu cu hanoracu larg, gluga-n cap
Din under, parcă-i din altă clasă de hip hop
Curvele mă iubesc că disec orice rapper
Când apar vă-nălbiți la față gen c****ele lu Casper
Te rog să-mi scuzi asaltu
Dar eu insult de-al dracu
Mă duc la morgă, scot hip hop-ul și îi f*t cadavru
Da, sunt puțin ciudat nu?
Asta nu-i nici un gram
Vorbesc atât de murdar de zici că vorbește necuratu
Sunt mai greu ca voi toți, da, chiar și de-ai boală
Înseamnă că-mi îngheață corpu dacă nu îmi fierbe oala
Să vezi cât de greu sunt îți spun acum soarta
Am încercat să mă spânzur dar nu m-a ținut șfoara
Nu scapă nimeni de mine, reține-s mile-n față
Deci rimele mele te țin în viață
Dar pare că nu poți să suporți de-aia fac
Pauză să storc seringa-n aortă cu orice cost
Trebuie să-l dau jos de pe tron
Prin porți de beton
Prin nopți mă strecor
Dar cunosc teritoriu
Mi-am pierdut mințile, ghinionul cui le găsește
Stilou este p-p-plin și pot să scriu viitorul

Sensul versurilor

Piesa exprimă o atitudine agresivă și dominatoare în lumea hip-hop-ului underground. Artistul se autoproclamă superior, folosind un limbaj violent și metafore puternice pentru a-și intimida oponenții și a-și demonstra forța lirică.

Lasă un comentariu