Lui Filip Corsa.
Peisaj trezit cu morile în vânt,
de ce-ai înverzit faunii în vânt?
visele ne exaltă nopțile ca eucalipții.
În căpestrele corăbiilor marea freamătă cu soare,
eu mai plutesc peste ochii tăi ca pescărușii,
saltimbancii mărilor sunt peștii,
n-am să uit când adorm să sting salcâmii
din drum.
Prin insomnii, nopțile le întorc,
yachtu-i plin de nuferi,
cometa sângelui o aștept.
Fumegă catedrala munților cu îngeri și cu brazi,
ca flăcările peste comori limba-mi arde peste gură,
plop cu lună-n fund,
catargul nopții ți-l deștept.
Unde e părul tău ca floarea soarelui,
unde e riviera din surâs,
unde e rândunica ochiului?.
Umerii leagă punțile în prăpăstii,
pe pleoape ți se întorc ca-n basoreliefuri cavalerii cruciadelor,
în repaos pomii și-au pus frunzele în cer,
numai eu strâng pământul spre lună
ca un pumn.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și visare, folosind imagini puternice din natură și metafore subtile pentru a exprima dorința și căutarea unei iubiri pierdute sau idealizate. Versurile creează o atmosferă onirică, plină de simboluri și emoții profunde.