Ce mâl, străin de spiritul țărânii,
atât de măsurată-n vorbă, v-a
scuipat aici, la spartul săptămânii,
făpturi limbute, barzi de mucava?.
În ce timpan deschis la flecăreală
găsiți mereu azil și faceți plozi,
aezi cu trâmbițe de mântuială
suflând în sfântul scrum de voievozi?.
El, cântărețul neamului, unicul,
cu versul lui ca grindina, superb,
se răsucește-n groapă, de nimicul
ce umflă lingușitul vostru verb.
Ajunge, lucrative filomele,
cu-atâta sârg; e timpul să tăceți!
Ce dulce-i, Doamne, mierea limbii mele,
dar nu în gușa falșilor poeți…
Sensul versurilor
Piesa exprimă indignarea față de poeții falși și lingușitori care profanează valorile culturale și tradițiile. Se deplânge decăderea gustului și a standardelor artistice, comparând poezia autentică cu cea mediocră.