Uite cerul dimineții, soarele răsare,
tu îmi ieși în cale, cu un braț de flori,
eu pe lângă tine iarăși trec în grabă mare
și apoi toată ziua mă topesc de dor.
Nici o vorbă nu ți-oi spune,
nu te voi chema pe nume,
dar sunt mândră și îmi place să joc,
să vorbească lumea toată
ca de-ar nebuni c-o fată,
inima de dor să-ți ardă cu foc.
REFREN:
Foaie verde, foaie deasă,
iarba şuieră sub coasă,
de răsună valea sau
numai la bădița-l meu.
Când e ziua pe sfârșite,
vii pe strada noastră
și stai sub fereastră, și aștepți să ies,
dacă n-ai să lupți cu dorul,
dacă sunt aleasa
și nu-ți cade-n plasă,
chiar de te iubesc.
Nici o vorbă nu ți-oi spune,
nu te voi chema pe nume,
dar sunt mândră și îmi place să joc,
să vorbească lumea toată
ca de-ar nebuni c-o fată,
inima de dor să-ți ardă cu foc
REFREN x 2:
Foaie verde, foaie deasă,
iarba şuieră sub coasă,
de răsună valea sau
numai la bădița-l meu
lai, lai, lai, lai.
REFREN x 4:
lai, lai, lai, lai
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința și mândria unei fete de la țară, care, deși iubește un băiat, se preface că nu-l vede și îl lasă să sufere. Ea se bucură de atenția lui, dar nu vrea să cedeze prea ușor.