O, amintiri străpunse de pumnal!
Atât de triste sunteți pentru unii,
otrăvuri dulci, pe care doar nebunii
vă sorb din reci pahare de cristal.
Mi-aduc aminte noaptea și alunii
ce ne loveau cu frunze de opal
și trupul tău de abur, pur și pal,
sub gura mea și fulgerele lunii.
Și dintr-odată, parcă-un vânt subțire
făcu spre noi un semn de despărțire
stingând lumina care ne uimea.
Și iată că de-atunci aluni și lună
sunt ne-ncetat aievea și-mpreună,
iar singură și-n vis – doar gura mea.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri dureroase ale unei iubiri pierdute. Natura și amintirile se împletesc, accentuând sentimentul de singurătate și regret.
