Doamne,
Mi s-a umplut sufletul de Mării –
De la o vreme
Toate Măriile evlavioase
Vor să-și nască Hristoșii
La maternitatea din sufletul meu.
Cu smerenie vin și Te-ntreb, Doamne:
Cum ai putut să ridici
În mine această imensă clădire
Fără ca eu
Să nu fiu în stare să văd
Nici sacii de ciment,
Nici roabele cu nisip,
Nici stivele de cărămizi,
Nici bidoanele cu vopsea lavabilă
Și, mai ales,
Fără să simt cum îmi umblă prin suflet
Zgomotoșii zidari?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o relație complexă cu divinitatea, oscilând între credință și îndoială. Vorbitorul se simte copleșit de prezența divină, dar se întreabă cum a fost posibilă această transformare interioară fără ca el să fie conștient de proces.