La streșina casei mele
Au cuib două rândunele
Dimineața când mă trezesc
Le aud cum ciripesc
Mă îmbrac și ies în prag
Să le ascult îmi tare drag.
Mergeam pe furiș în casă
Luam o coajă de pe masă
Trebuia ca să trag seamă
Ca să nu mă vadă mama
Rupeam coaja-n bucăți mici
Și-o dădeam la rândunici.
Ziua stam sub streșină
Vorbeam cu ele-n șoaptă
Și seara când mă culcam
Noapte bună le spuneam
Iar ele graiul lor
Îmi ciripeau somn ușor.
O-nceput ziua să scadă
Și frunza din pom să cadă
Și nu știam de ce oare
Am în mine-o supărare
Îi de la ziua ce scade
Ori mi-e dor de frunza verde
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, legate de natură și de prietenia cu rândunelele care își făcuseră cuib la streașina casei. Sentimentul de melancolie este accentuat de apropierea toamnei și de pierderea inocenței.