Spiritul celui veșnic străbate viețile noastre toate
Lumile astea moarte, gândurile astea fade
Ne aduce în piept inimi curate și aprinde în noi sentimente frumoase cu adevărat înflăcărate
Simt vânt divin în pânze din plin
Spune-mi, Tată, oare câți dintre noi trebuie să pierim
Ca să umplem golul pe care îl simțim
Căutăm răspunsuri, unii în pustii, alții în vin
Alții prin ceață și fum dispar și revin
Odihnește-mă, Tată, dă-mi liniștea toată
Și învie odată iubirea asta moartă
Ridică-ne din morminte să bată din propriile noastre cuvinte
Propriile noastre idei se bat în sentimente
De-aia trebuie schimbări totale
Sunt dureri normale
Dacă vrei să te înalți până dincolo de avioane
Dincolo de altitudini amenințătoare
În Eternul perfect unde Lumina e Atotstăpânitoare
Și judecă vanitățile noastre virtuale
Păcatele noastre mortale
Dorințele noastre carnale
Dacă nu te spovedești în genunchi
N-ai cum să mergi în picioare
Și e posibil să ratezi această mare evadare…
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea spirituală și nevoia de redempțiune. Vorbește despre depășirea suferinței și a vanităților lumești pentru a atinge un nivel superior de existență, subliniind importanța credinței și a spovedaniei.