Am vrut să fiu artistă
De când aveam doi ani
Îmi îngrijeam profilul
Și-obrajii dolofani.
Cântam ca toți copiii
Dar mama îmi spunea
Că sunt copil minune
Și se tot minuna.
O povară greu de purtat
Când teatrul spre el te-a chemat
Să uiți cum ești, să vrei să știi
Că alții și tu să poți fi.
Am vrut să fiu artistă
Când 10 ani aveam
Și în ghiozdan oglinda
Cu grijă o ascundeam.
Vroiam s-o joc pe-o suprefetă
Să cânt și să dansez
Să-mi pun mustăți și barbă
Și lumea s-o distrez.
O povară greu de purtat
Când teatrul spre el te-a chemat
Să uiți cum ești, să vrei să știi
Că alții și tu să poți fi.
Am vrut să fiu artistă
La 20 de ani
Și-atunci într-un spectacol
Un vis mi-l împlineam.
Acolo sus pe scenă
Doar sub un reflector
Am alungat tristețea
Din ochii tuturor.
O povară greu de purtat
Când teatrul spre el te-a chemat
Să uiți cum ești, să vrei să știi
Că alții și tu să poți fi.
Am vrut să fiu artistă
Atât cât voi trăi
S-aduc cu mine-n viață
Cât pot eu dărui.
Și-mi voi păstra curajul
De-a-mi împlini un vis
Chemându-mă-n mirajul
Pe scena acolo închis!
Sensul versurilor
Piesa descrie dorința unei persoane de a deveni artistă de-a lungul vieții, de la copilărie până la maturitate. Ea explorează sacrificiile și eforturile necesare pentru a-și împlini acest vis, dar și bucuria de a aduce emoție și bucurie publicului.