Cam și cum ruinele ar putea
fi vesele,
ca și cum planeta
ar tânji după-un gol de planetă,
ca și cum am citi în ziar:
„Cedez boabă de rouă din potirul de mac
cotra unei urme
de cianură din sărutul fatal.”
Ca și cum poezia aceasta
scrisă ar fi pe cenușa dezmățului,
epilog nunții androizilor când
poetului i s-a terminat
cota de tropi hărăziți
pentru veacul în curs,
când se aprobă divorțul
dintre retină și verdele crud-aromat,
dintre auz și văzduhul livezii frumos trilurat,
dintre dimineața cu soarele
mijind căpșuniu pe un cer voroneț
și bucuria intrării-n tumultul orașului tânăr,
un echilibru acut necesar
în numele căruia
cer răspicat
în clipa aceasta adânc verticală
supremul recurs;
rațiunea există, pământul
hamal nuclearei nevroze
cu fața pândită de plăgi virtuale… hiroșime
mai poate, e musai să fie salvat!
Sensul versurilor
Piesa exprimă disperarea față de distrugerea provocată de război și de amenințarea nucleară. Este un apel urgent la salvarea pământului și la restabilirea echilibrului.