Saadi – Despre Comportarea în Societate V

Gustul strugurilor văduva sărmană-l știe,
nu și cel care-i stă pe vie.
Iosif cel drept, (cinstire lui)
nu se-nfrupta nicicând pe săturate,
când foametea-n Eghipet bântuia,
ca nu cumva pe-nfometați să-i uite.
Cel ce trăit-a în belșug fără măsură,
o, cum să știe tot ce-nfometatu-ndură?
Ce simte cel sărman i-e dat să știe
dar celui ce-a trecut prin sărăcie.
*
Tu, ce gonind pe-un bidiviu, îți faci hatârul,
te uită cum prin smârc poveri duce catârul.
Nu-i cere foc vecinului ducând viață sihastră,
căci fumul inimii e cel ce iese pe fereastră.
*
Nu-ntreba pe timp de foamete pe cel sărman: „Cum o mai duci?”
pân’ ce nu i-ai oblojit rănile și nu ți-ai făcut cu el pomană.
Dacă vezi catâru-mpovărat, căzut în glod,
fie-ți milă, nu-l lovi în cap c-a fost nerod.
După ce l-ai întrebat cum de-a putut să cadă,
fii bărbat și scoate-l din noroi, trăgând de coadă.
*
Două lucruri cugetul le socotește-a
fi cu neputință: să ai parte
de mai mult decât ți-a fost sortit
și să mori nainte de soroc.
Nu se schimbă soarta celui care-ndură,
fie că jelește, fie că înjură.
Heruvului ce străjuiește vânturi tari și slabe
nu-i pasă dacă vântul stinge-opaițul unei babe.
Te-oprește, tu ce-alergi după coltucul tău de pâine,
căci îl primi-vei până mâine,
iar tu, cel urmărit de moarte,
nu fugi, de ce ți-e scris avea-vei parte.
De te zbați sau nu pentr-un coltuc de pâine,
Dumnezeu ți-l va trimite-n fața porții.
De-o să cazi în gura unui leu sau tigru,
vei pieri doar când ți-o bate ceasul morții.
*
Ce mâinii nu i-a fost sortit să aibă – nu va avea,
și ce i-a fost oriunde-ar fi să fie – o să aibă.
Știi doar că Macedon ajuns-a-n țara ceții,
dar altuia-i fu dat să bea din apa vieții.
*
De nu-i este hărăzit,
pescarul niciun pește nu va scoate
din apele Tigrului,
iar peștele de nu-i sortit pieirii,
nu va muri chiar de-ar ajunge pe uscat.
Îl vezi pe-nfometat în lume alergând hai-hui,
el e pe urma pâinii, moartea e pe urma lui.
Bogătașul desfrânat e ca un bulgăre
de-argilă încrustat cu aur,
iar dervișul cel pios
e ca fecioara-nvăluită-n pulberi,
ori straiul peticit ce Moise îl purta.
Bogătașul e asemenea bărbii faraonului,
de care erau prinse giuvaeruri.
Pe cei buni îi nalță sărăcia,
așa precum averea îi coboară pe cei răi.
Dac-ajutor la cel cu-averi
și rang înalt sărmanul în nevoi –
nu va găsi,
să-i spui celui bogat
c-averi și rang înalt în lumea de apoi –
nu va găsi.
Pizmașu-l pizmuiește pe Dumnezeu pentru bogățiile Lui
și-l socoate dușman pe cucernicul făr-de păcate.
Văzui pe-un om sărac cu duhul
bârfind pe-un om destoinic și bogat.
I-am spus: „De tu ești neferice,
de ce-ar fi fericirea un păcat?”.
Nu-i dori pizmașului nenorociri,
căci destul a fost lovit de soartă!
La ce bun să-i mai devii și tu vrăjmaș,
când el singur un vrăjmaș în cârcă poartă!
*
Învățăcelul fără râvnă e ca-ndrăgostitul făr-un sfanț,
iar drumeț căii sfinte fără-a ei cunoaștere
e ca pasărea fără de aripi.
Învățatul fără fapte e ca pomul fără roade,
iar piosul făr-de-nvățătură
e asemeni casei care nicio ușă n-are.
Dăruit ne-a fost Coranul ca purtări mai bune să avem
și ca să-i cântăm prea sfintele versete.
*
Cucernicul neinstruit e-asemenea celui care merge doar pe jos,
iar un învățat nepăsător e-asemeni celui care doarme călare.
Mai bun e păcătosul ce-și ridică mâinile a rugă
decât cucernicul ce capu-și naltă-n chip trufaș.
Mai bun e-oșteanul drept și blând la fire
decât cucernicul pus pe-nvrăjbire.
*
Învățatul ce nu-și pune-n faptă-ntreaga minții lui putere
seamănă cu-albina ce nu face miere.
Spune-i viespii celei crude să nu-nțepe,
dac-a face miere ea nu se pricepe.
*
Cel lipsit de bărbăteasca lui putere
seamănă cu o muiere,
iar piosul fără cumpătare
c-un tâlhar de drumul mare.
Ți-ai pus strai alb, să pari fără de vină,
dar cartea vieții-i neagră de păcat.
O, nu râvni la bunurile lumii
oricât ești de sărac ori de bogat!.
Două soiuri de-oameni nu-și pot smulge din inimă
părerile de rău și din adânc nămol piciorul căintei:
negutătorul ce și-a pierdut corabia și moștenitorul
ce s-a înhăitat cu dervișii hrăpăretei tagme a calandarilor.
Dervișii cred c-au dreptul să te-omoare
de nu le dai și casă și-arătură.
Nu te-nfrăți cu pustnicii aceștia
de nu vrei gol s-ajungi în bătătură.
Nu fi fârtat c-un paznic de-elefanți,
ori fă-ți o casă pe a lor măsură.
*
Deși de preț e straiul de cinstire primit de la sultan,
mai de preț rămâne vechiul tău caftan.
Deși bucatele servite la masa ce-or mari au gust ales,
coltucul scos din traistă mai gustos îți pare și-ți dă ghes.
E mai bun oțetul cumpărat din trudă ori din praz,
decât pâinea și ciolanul azvârlite în obraz.
Potrivnic dreptei judecăți
și-a sfaturilor chibzuite
e să-nghiți leacuri în hârjoană
ori singur să pornești
pe drum necunoscut și fără caravană.
Fost-a-ntrebat cândva
imamul Murșid Mohammad Ghazali:
„Cum de-ai ajuns la-nvățătură
pe-o treaptă-atât de-naltă?”
El a răspuns:
„Nu mi-a fost nicicând rușine să-ntreb ce nu știam”.
Nădejde s-ai că vei afla tămăduirea
dacă-ți ia pulsul cel care-ți cunoaște firea.
Întreabă ce nu știi, căci rostul străduinței
e să te-ndrepte către culmile științei.
*
Orice cunoști limpede-ți va deveni cu timpul.
Nu te grăbi de-aceea să întrebi,
căci îți vei știrbi din demnitate.
Locman, văzând în mâna lui David
cum fierul se înrnoaie ca o ceară,
nu-l întrebă: „Cum ai făcut?”
Știa că totul limpede o să-i apară.
Una din îndatoririle lumești e-aceasta:
ori cazi la învoială cu stăpânul casei
ori îți faci tu singur casă.
Vorbește după cum e firea celuilalt,
de vrei să te asculte omu-ntotdeauna,
așa precum istețul în fața lui Madjnun
doar de iubirea Lailei îi vorbea într-una.
*
Oricine stă în preajma celor răi,
chiar dac-aceștia n-au ajune să-i schimbe firea,
învinuit va fi c-a-apucat-o pe drumul lor.
Și de va intra într-o crâșmă, ruga să și-o spună,
învinuit va fi c-a făcut-o doar ca să se-mbete.
Dovedit-ai ce neghiob ai fost
când te-ai întovărășit c-un prost,
îi cerui istețului un sfat.
„De neghiobi nu fi nicicând legat.
„D-ai știut ceva, nu vei mai ști defel,
„și de n-ai știut, vei fi și mai tembel!”
*
Vădită e blândețea cămilei,
încât și-un copil de-o ține-n frâu,
o poate duce cale lungă prin pustiu.
Dar de s-ar ivi un loc primejdios,
ce i-ar putea pricinui pieirea,
și înspre care copilul o poartă,
ea n-ar mai asculta de el și din hățuri i s-ar smulge.
Să te porți blajin când e nevoie,
să fii aspru e vrednic de dojană.
Se spune doar: „Blândețea nu preschimbă dușmanu-n prieten,
ci mai hrăpăreț îl face”.
Țărână fii sub talpa celui ce-ți întinde mâna,
dar de te-nfruntă, să-i azvârli-atunci în ochi țărâna!
Cu omul aspru nu vorbi blajin și plin de milă,
căci fierului nu-i smulgi rugina c-o tocită pilă.
*
Cel ce curmă vorba altuia spre a-și vădi deșteptăciunea,
în fapt prostia-și dovedește.
Omul chibzuit nu va răspunde
decât doar dacă-ntrebat a fost.
Altfel, oricât adevăr ar spune,
vorba lui părea-va fără rost.