Zorii când porniră neaua,
În cotlonul său de ani
A fătat șapte cățeaua
Cățelandri roșcovani.
Până-n seară mângâindu-i
Ea i-a lins și netezit,
Pe sub coastele-aburinde
Picura omăt topit.
În amurg când vrea găina
În coteț un loc ascuns
A venit ursuz stăpânul
Și coteii-n sac i-a pus.
Și din urma lor smerită
Prin troiene-a alergat…
Mult timp apa înnegrită
Nu s-opri din tremurat.
Când ea se târî spre casă
Tot lingându-și pașii grei
Văzând Luna luminoasă
O crezu-un cățel de-al ei.
În albastra înălțare
Scheuna cu-atâta dor
Însă Luna după zare
S-a ascuns nepăsător.
Mută ca după pomană
Când i-au dat o piatră-n râs
Picură din ochi sărmana
Aurite stele-n nins.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei câinițe care își pierde puii. Ea trece printr-o suferință profundă, căutându-i disperată și confundând luna cu unul dintre ei, simbolizând pierderea și disperarea maternă.
