Mlaștini vechi și smârcuri,
Cer albastru, pur.
Foi de aur sună-n
Cetina din jur.
Ținga! – pițigoiul
Și-a găsit sălaș.
Brazi umbroși visează
Larmă de cosași.
Trece-un șir de care
Scârțâind spre sat –
Roțile-amiroase-a
Lemn de tei uscat.
Sălciile-ascultă
Șuierul de vânt…
Lumea mea uitată,
Vechiul meu pământ!..
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și apartenență față de un peisaj rural idilic și un trecut uitat. Descrie frumusețea simplă a naturii și legătura emoțională cu pământul natal.