(Surorei mele Şura)
Ca tine nu-s pe lumea asta două.
În viața ta cu licăriri de stea,
Nădejdea mea-i iar teafără și nouă
Și se repetă tinerețea mea.
Tu – vorba mea de busuioc măiastră,
Pe veci ești scumpă sufletului meu.
Cum mai trăiește astăzi vaca noastră,
Smulgând tristețea paielor mereu?
De-ncepi să cânți dispare orice geamăt.
Cu visuri de copil mă lecuiești,
Sub geamul alb s-a scuturat de freamăt
Scorușul veșnic gata de povești?
Torcând – ce cântă mama mult dorită?
Pe veci plecai din sat dar tot mai știu
Că-i bătătura casei troienită
De frunza unui viscol purpuriu.
Mai știu că pentru biata noastră soartă,
În loc de plâns și-n loc de tânguit,
Lângă zăplaz, ca după-o fată moartă,
A prins să urle-un câine părăsit.
Eu n-am să-mi mai văd satul din câmpie,
Căci prea târziu primit-am, după ani,
Ca dragostea, ca orice bucurie,
Basmaua ta frumoasă de Riazani.
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă unei surori, evocând amintiri din copilărie și legătura profundă cu satul natal. Versurile exprimă un sentiment de nostalgie și dorință pentru vremurile trecute, subliniind importanța familiei și a rădăcinilor.