I-s ochii brusture pălit.
Câțiva bănuți strânge-ntr-o mână.
A fost cândva ciurdar vestit,
Acuma anii-abia și-i mână.
Iar baba care-și șterge-n colț
O geană la icoana veche
A fost, la anii ei învolți,
Iubirea lui fără pereche.
Răbojul i-e năpădit de fum.
Trecutul în luncă nu mai zburdă.
Doar cârja-l mai slujește-acum,
Cu care da cândva la ciurdă.
Ea pare-a nu mai ști ce drag
I-a fost cu fluiera-i vrăjită.
Dar pune, când ajunge-n prag,
Copeica-n palma necăjită.
El n-o privește-n ochi, știind
Că rana veche-atât așteaptă,
Ci-și face-o cruce, pomenind
Pe roaba Domnului, în șoaptă.
Sensul versurilor
O poveste tristă despre un fost ciurdar ajuns cerșetor și o femeie bătrână care a fost iubirea lui. Amintirile trecutului și regretul sunt teme centrale, sugerând o viață grea și o iubire neîmplinită.