Nu mi-am vândut sufletul,
Ți l-am dăruit,
Sufăr, o fac din iubire,
Și sunt fericit,
Fii bine,
Căci eu nu mai sunt,
Sper doar să-ți amintești de mine când și când.
Terra-i un spital banal de psihiatrie,
De-aia vreau un loc mai bun, caut o lume vie,
Căci aici nu-i nimic viu, nici măcar eu,
Găsesc viață doar în ce scriu, și-n Dumnezeu.
În mine doar sufletu-i viu,
Doar el dictează când eu scriu,
Iar el mereu va dicta,
Ce ție-ți voi dedica.
Iubirea din el e viață,
Și doar pentru tine e,
Ea face lacrimi ce mă-ngheață,
Să devină zâmbete.
Chiar dacă terra-i un spital banal de psihiatrie,
Iar eu aș vrea un loc mai bun, caut o lume vie,
Căci aici nu-i nimic viu, nici măcar eu,
Găsesc viață doar în ce scriu, și-n Dumnezeu.
Dar tot iubesc!
Chiar dacă Dumnezeu,
A împovărat amarnic sufletul meu,
Iubire nepământească mi-a dăruit,
Dar, să-ți iubesc amintirea, m-a silit.
Și totuși te iubesc!
N-aș renunța o zi,
Aș vrea să fie pentru tine, chiar și ultima bătaie a inimii,
Orice ai crede despre mine, tu pentru mine însemni tot,
De-aia vreau să te port în suflet, indiferent ce-o să suport.
Chiar dacă terra-i un spital banal de psihiatrie,
Iar eu aș vrea un loc mai bun, caut o lume vie,
Căci aici nu-i nimic viu, nici măcar eu,
Găsesc viață doar în ce scriu, și-n Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și dureroasă, marcată de suferință și sacrificiu. Naratorul găsește consolare în credință și în amintirea persoanei iubite, chiar și în mijlocul unei realități dificile.