Sunt paralel cu planeta Pământ,
N-am voce deloc, dar nu încetez să cânt,
Nu sunt un star, dar mă simt ca și cum aș fi,
Mă simt ca și cum, lumea, aș putea cuceri.
Am și momente-n care cad, și nu mai cred în nimic,
Însă, de fiecare dată, mă ridic,
Habar n-am de unde iau forța, dar îmi e clar,
Că o voi face iar, și iar, și iar.
Vad totul ca pe un joc, de mine parcă-mi bat joc,
Dar fac din viață poezie, atunci când ea-mi dă un șoc,
Atunci când ea mă dărâmă, eu o revărs pe hărți,
Și ce nebunie iese, nici nu-ți pot închipui.
Când ochii mi se scaldă-n lacrimi, scriu,
Pe o bancă în parc, în globul meu cenușiu,
În care mă închid, mă izolez,
Când sunt pe punctul să o fac, dar nu cedez.
Căci am și clipe-n care cad, și nu mai cred în nimic,
Însă de fiecare dată mă ridic,
Habar n-am de unde iau forța, dar îmi e clar,
Că o voi face iar, și iar, și iar.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre momentele dificile din viață și despre capacitatea de a te ridica de fiecare dată. Chiar și în momentele de cădere, există o forță interioară care te împinge să continui și să transformi durerea în artă.