Și am rămas,
pe același peron al Viselor,
până când am realizat,
că în gara Sentimentelor noastre,
nu va mai veni niciodată,
Lumina Divină,
adusă de trenul Inimii,
care să tragă,
după el,
încărcătura grea a Privirilor,
în care ne pierdeam,
fără să vrem,
Eternitatea Clipei,
care se scălda în Lumina Stelei,
propriului nostru Destin,
pe care am ajuns să o vedem,
cum cade pe trupurile,
Cuvintelor noastre de piatră,
sculptând din ele,
statuia unei Singurătăți,
în care am ajuns să ne regăsim,
cu fiecare Respirație,
ce ne-a mai rămas,
necheltuită de către Moarte,
prin buzunarele peticite,
ale Așteptărilor zadarnice.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de singurătate și deziluzie într-o așteptare zadarnică. Metaforele puternice evocă o stare de melancolie profundă și acceptare a unui destin solitar.