Frunze de așteptări,
zac naufragiate,
pe solul tot mai înghețat,
al gândurilor,
unde își pierd treptat,
până și ultimele picături de sevă,
care ne astâmpăra setea,
privirilor unor săruturi,
în vara sentimentală,
a cerului de cuvinte,
sub stelele căruia ne ascundeam,
îmbrățișările viselor,
tot mai fierbinți,
care încălzesc acum,
pașii rătăciți ai disperării,
pierduți în iarna,
pustie și adâncă,
a uitării.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și uitare după o despărțire, folosind metafore ale naturii (frunze, iarnă) pentru a ilustra răcirea relației și dispariția amintirilor frumoase. Vorbește despre disperarea și rătăcirea într-o iarnă metaforică a uitării.