Am alunecat,
pe treptele roase și lunecoase,
ale Destinului,
direct în brațele reci și insensibile,
ale Iluziilor Vieții și Morții,
pentru a naviga,
pe valurile tăioase și lipsite,
de Remușcări,
ale unor Zile,
ce par a fi a*******,
până și de Timpul ce le-ar fi născut,
atât de glaciale și neprimitoare,
în Inimile noastre,
părăsite de propriile Clipe,
la Porțile cărora,
băteau neîntrerupt,
Amintirile,
de a redeveni,
noi înșine,
Iubire.
Sensul versurilor
Piesa explorează alunecarea inevitabilă prin viață și iluziile acesteia, ducând la o pierdere a sinelui. Amintirile persistă, bătând la porțile sufletului, dorind o reîntoarcere la iubire și la starea inițială.