Zebre atât de murdare,
de Mocirla Depresiilor Absurdului,
în care ne-am întrupat Moartea,
încât nici măcar Iluziile Fericirii,
nu mai vor să le traverseze,
Durerile Binelui și Răului,
ce conduc la rândul lor,
alaiurile funerare de Vise,
de fiecare dată,
pe ultimul drum,
Speranțele accidentate,
de Prezentul,
care le-a recunoscut,
Destinele deșarte,
ce poartă chipul Disperării,
sculptat de Dumnezeu în Piatra Amară,
a Non-Sensurilor Existenței.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare profundă de disperare și deziluzie, în care chiar și iluziile fericirii refuză să mai existe. Viața este văzută ca un drum funerar al viselor și speranțelor, marcat de un destin deșart sculptat în amărăciune.