Navigăm,
printre maluri prăpăstioase,
Iubire,
pe care ne-am dori să le escaladăm,
conștienți că nu vom reuși niciodată,
să rupem pentru Eternitate,
de pe buzele lor,
abrupte,
Florile Lacrimilor,
unor Cuvinte,
care le năpădesc,
cu Sinceritatea lor debordantă,
din care ne-am fi dăruit,
buchete de Lumină Divină,
unul altuia,
alungând Noaptea Absurdului,
acestui Destin al Morții,
pe care nu l-am acceptat Niciodată,
ca fiind al nostru.
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința de a depăși obstacolele într-o relație, conștientizarea imposibilității și refuzul de a accepta un destin tragic. Vorbește despre sinceritate și despre darurile luminoase pe care și le-ar fi putut oferi reciproc.