Zâmbete înpietrite,
zac reci și insensibile,
prin Cimitirele de Cuvinte,
la gardurile cărora,
Lacrimile încă își mai usucă,
Ridurile Timpului,
atât de neiertător,
cu Distanța,
dintre Iluziile Vieții și ale Morții,
care ne otrăvesc Amintirile,
strigătelor surde,
pe care nicio Stea,
nu mai poate să le audă,
pentru a ne străluci din nou,
Calea Destinului,
pe care am alergat împreună,
undeva-cândva.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de melancolie și regret față de amintirile care dor. Vorbește despre cum trecutul, cu iluziile sale, ne poate otrăvi prezentul, lăsând în urmă doar strigăte surde și un sentiment de pierdere a drumului.